Bonul de cumpărături rămâne, de multe ori, un indicator economic mai convingător decât orice grafic. Îl pui pe masa din bucătărie, lângă chei și telefon, și vezi imediat ce s-a schimbat: cafeaua costă mai mult, o masă în oraș se simte mai apăsat în buget, iar o reparație pe care anul trecut ai fi amânat-o fără emoții începe să ceară puțină socoteală. În aceeași zi poți citi că inflația a scăzut și să ai impresia că statisticile vorbesc despre altă țară.
Nu e, de fapt, nicio contradicție. Rata inflației este o medie, iar viața fiecărei gospodării are propriul ei amestec de cheltuieli, cu alte proporții și alte priorități. Tocmai de aceea defalcarea inflației pe alimente, mărfuri nealimentare și servicii este atât de utilă: ne arată unde se află presiunea, cât de repede se poate retrage și de ce două familii pot simți aceeași economie în mod foarte diferit.
În iulie 2026, Institutul Național de Statistică a raportat pentru România o rată anuală a inflației de 8,2%. În interiorul acestei cifre, prețurile mărfurilor alimentare erau cu 5,03% peste nivelul din iulie 2025, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar serviciile cu 13,67%. Cele trei procente spun o poveste mult mai interesantă decât media de 8,2%, fiindcă arată că scumpirile nu se răspândesc uniform în economie.
Inflația totală este o medie, nu factura fiecăruia
Când auzim că inflația este 8,2%, e ușor să traducem cifra prin ideea că toate prețurile au crescut cam la fel. În realitate, unele produse pot fi cu 15% sau 20% mai scumpe decât cu un an înainte, altele cu 2% sau 3%, iar câteva se pot chiar ieftini. Indicele prețurilor de consum le pune împreună într-un coș statistic construit astfel încât să surprindă cheltuielile gospodăriilor.
Asta explică și senzația, foarte omenească, că inflația oficială nu seamănă întotdeauna cu inflația personală. Dacă o familie cheltuiește o parte mare din venit pe mâncare, chirie, transport și servicii, va observa mai repede scumpirile din aceste zone. O gospodărie care are locuința plătită, gătește acasă și cumpără rar bunuri mari poate trece prin aceeași perioadă cu o altă presiune asupra bugetului.
Mai este o diferență importantă. Scăderea ratei inflației nu înseamnă, în mod automat, că prețurile au început să scadă. În iulie 2026, prețurile de consum au fost cu 0,58% mai mari decât în iunie, chiar dacă rata anuală a coborât puternic față de luna anterioară. Cu alte cuvinte, scumpirile au continuat, dar comparația cu anul precedent a devenit mai favorabilă.
Ce spune inflația alimentară despre viața de zi cu zi
Alimentele sunt probabil partea cea mai vizibilă a inflației. Nu cumpărăm un frigider în fiecare săptămână, însă vedem des prețul pâinii, laptelui, ouălor, cărnii, legumelor sau cafelei. Din cauza acestei frecvențe, orice schimbare se imprimă repede în memorie și ajunge să cântărească mai mult în percepția noastră decât o scumpire la un bun cumpărat o dată la câțiva ani.
În iulie 2026, inflația anuală a mărfurilor alimentare era de 5,03%, sub rata generală și mult sub dinamica serviciilor. Asta nu înseamnă că fiecare aliment s-a scumpit cu aproximativ 5%. În aceeași categorie pot conviețui cafeaua, ouăle sau anumite tipuri de carne cu scumpiri vizibile și produse agricole ale căror prețuri scad după o recoltă bună sau după o corecție a pieței.
Prețurile alimentelor au o relație directă cu agricultura, vremea, costul energiei, transportul, fertilizanții, furajele și piețele internaționale. O vară secetoasă poate schimba costul unei materii prime, iar efectul nu rămâne la poarta fermei. Trece spre procesator, transportator, magazin și, în cele din urmă, apare pe eticheta de la raft.
De ce alimentele pot avea mișcări mai bruște
Alimentele au și o componentă sezonieră puternică. Prețul legumelor sau al fructelor poate coborî când oferta locală crește și poate urca atunci când producția este slabă sau importurile devin mai costisitoare. Din acest motiv, o lună bună pentru câteva produse proaspete poate îmbunătăți media categoriei fără să însemne că toate alimentele s-au ieftinit.
Banca Națională a României nota în Raportul asupra inflației din august 2026 că dinamica anuală a alimentelor procesate din inflația de bază coborâse la 7,4% în iunie, de la 7,9% în martie. BNR lega această temperare de condițiile mai favorabile de pe piețele agricole și de ajustarea costurilor unitare cu forța de muncă din industria alimentară. E un exemplu bun despre cum un procent de la raft poate avea în spate luni întregi de schimbări în producție.
Pentru gospodării, însă, nu toate scumpirile au aceeași greutate. O creștere de preț la un produs cumpărat zilnic poate fi mult mai greu de absorbit decât o creștere mai mare la un bun pe care îl cumperi rar. De aici vine și sensibilitatea socială a inflației alimentare, mai ales în familiile care alocă o parte mare din venit pentru nevoile de bază.
Mărfurile nealimentare ne arată ce se întâmplă cu energia, importurile și industria
Categoria mărfurilor nealimentare este foarte largă și, tocmai de aceea, are nevoie de puțină răbdare. Aici intră combustibili, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilier, aparate de uz casnic, produse farmaceutice și multe alte bunuri. Unele sunt cumpărate zilnic, altele o dată la câteva luni sau chiar mai rar.
În iulie 2026, prețurile mărfurilor nealimentare erau cu 7,93% mai mari decât cu un an înainte. Rata se afla aproape de inflația totală, dar ascundea mișcări foarte diferite între componente. Combustibilii pot reacționa la petrol și la cursul de schimb, în timp ce un electrocasnic depinde mai mult de costurile industriale, transport, componente electronice și cererea din retail.
Pentru mine, această categorie este locul în care se vede cel mai clar cât de legată este economia locală de ceea ce se întâmplă în afara țării. O firmă poate importa materii prime în euro, poate plăti transport maritim în dolari și poate produce în România cu energie cumpărată la preț local. La capătul lanțului, consumatorul vede un singur preț, dar în acel preț sunt strânse multe mișcări pe care nu le-a văzut.
Cursul valutar poate ajunge discret în prețul de la raft
Dacă leul se depreciază față de moneda în care o companie își cumpără marfa sau materiile prime, costul exprimat în lei crește chiar dacă prețul extern nu se schimbă. Nu toate firmele transferă imediat diferența către client, iar unele o absorb o vreme din marjă. Totuși, când presiunea persistă, o parte ajunge de regulă în prețurile finale.
BNR arăta în raportul din august 2026 că, în iunie, dinamica anuală a bunurilor nealimentare din inflația de bază ajunsese la 7,1%, de la 6,9% în martie. Banca indica presiuni venite din materii prime, inputuri importate și anumite tensiuni de pe lanțurile de producție. Asta nu explică fiecare etichetă din magazin, dar ne spune că scumpirea bunurilor nu poate fi redusă la un singur factor.
Mărfurile nealimentare mai au o particularitate. Când bugetele se strâng, oamenii pot amâna mai ușor cumpărarea unei canapele, a unui televizor sau a unei perechi scumpe de pantofi. Cererea mai slabă poate tempera prețurile, uneori prin promoții, alteori printr-o concurență mai agresivă între comercianți.
Serviciile sunt partea care îmi atrage cel mai mult atenția
În iulie 2026, serviciile aveau o inflație anuală de 13,67%, cea mai ridicată dintre cele trei mari categorii. Diferența față de alimente era de peste opt puncte procentuale, suficient de mare încât să schimbe sensul întregii povești. Când serviciile rămân atât de scumpe, inflația nu mai pare doar o problemă de recolte, combustibil sau energie.
Un serviciu este construit altfel decât un produs de pe raft. La o tunsoare, o reparație, o consultație, o masă la restaurant, o noapte de hotel sau un serviciu de contabilitate, munca oamenilor reprezintă adesea o parte mare din cost. Peste salarii se așază chiria, utilitățile, taxele, costurile de finanțare și, în multe cazuri, echipamente sau consumabile cumpărate la prețuri mai mari.
De aici vine și ceea ce economiștii numesc persistența inflației serviciilor. O firmă care a mărit salariile și chiria în ultimii doi ani nu își poate reduce tariful doar pentru că într-o lună s-a ieftinit motorina. Costurile fixe se mișcă mai încet, iar tarifele tind să rămână ridicate mai mult timp.
De ce serviciile sunt considerate mai lipicioase
BNR spunea foarte clar în Raportul asupra inflației din august 2026 că serviciile au continuat să reprezinte componenta inflației de bază cu cea mai ridicată persistență. Pentru serviciile de piață, rata anuală urcase la 11,5% în iunie, de la 10,5% în martie. Banca lega evoluția de deprecierea leului, de tarife exprimate în euro, de costurile cu energia și de presiuni specifice cererii.
Cuvântul persistență contează. Înseamnă că o parte din scumpiri s-a așezat în mecanisme care nu se întorc repede înapoi. Un contract de chirie se renegociază rar, salariile nominale sunt greu de redus, iar o firmă care și-a recalculat prețurile după doi ani de costuri mai mari nu revine ușor la tarifele vechi.
Asta face ca o inflație mare a serviciilor să fie urmărită atent de băncile centrale. Dacă energia se calmează și alimentele încetinesc, dar serviciile rămân la două cifre, procesul de dezinflație poate continua, însă drumul devine mai lung și mai puțin liniar. Se simte ca o ușă care se închide încet, nu ca un întrerupător apăsat dintr-o dată.
De ce scăderea inflației nu înseamnă că prețurile s-au întors la loc
Aici se produce una dintre cele mai frecvente confuzii. Dacă inflația scade de la 10% la 8%, prețurile nu au scăzut cu 2%. Ele pot continua să crească, doar că ritmul anual este mai mic decât înainte.
În iulie 2026, exact asta s-a întâmplat. Rata anuală a coborât față de iunie, însă indicele prețurilor de consum a crescut cu 0,58% de la o lună la alta. Pentru consumator, asta înseamnă că nivelul general al prețurilor a continuat să urce, chiar dacă viteza anuală a scumpirii a arătat mai bine.
Un exemplu simplu ajută. Dacă un produs a urcat anul trecut de la 100 la 130 de lei, iar anul acesta rămâne în jurul valorii de 130 sau crește foarte puțin, rata anuală poate coborî spectaculos. Prețul nu s-a întors la 100 de lei, iar omul care îl cumpără continuă să plătească nivelul nou.
Efectele de bază pot schimba mult cifra anuală
Rata anuală compară o lună cu aceeași lună din anul precedent, iar asta face ca baza de comparație să conteze enorm. Dacă în urmă cu un an a existat un salt brusc la energie sau la taxe, după douăsprezece luni acel episod iese din calculul anual. Inflația poate coborî atunci chiar dacă prețurile curente nu scad.
În vara lui 2026, efectele de bază din energie au avut un rol important în temperarea ratei anuale. BNR anticipase o coborâre vizibilă a inflației pe măsură ce șocurile anterioare ieșeau din comparație. Este unul dintre motivele pentru care nu mă uit niciodată la o singură cifră fără să verific ce s-a întâmplat cu o lună înainte și cu un an înainte.
Pentru publicul larg, ideea poate părea prea tehnică, dar în realitate e destul de simplă. Statistica nu uită prețurile mari de anul trecut, doar schimbă treptat punctul de comparație. De aceea o scădere rapidă a ratei anuale poate fi o veste bună fără să se simtă imediat ca o ieftinire în viața de zi cu zi.
Rata unei categorii nu este același lucru cu contribuția ei la inflația totală
Mai este o nuanță pe care titlurile scurte o pierd ușor. Categoria care se scumpește cel mai repede nu este automat și categoria care adaugă cele mai multe puncte la inflația totală. Contează și cât de mare este ponderea acelei categorii în coșul de consum.
Un serviciu foarte rar poate avea o scumpire de 30% și totuși să influențeze puțin indicele general. În schimb, o creștere de 6% la o categorie pe care gospodăriile cheltuiesc mult poate avea o contribuție considerabilă. Din acest motiv, rata și contribuția trebuie citite împreună atunci când vrem să înțelegem ce împinge efectiv inflația.
Eurostat folosește aceeași logică în indicele armonizat european, unde componentele au ponderi diferite în funcție de structura consumului. Metodologia nu este identică cu împărțirea națională în alimente, mărfuri nealimentare și servicii, așa că procentele nu trebuie suprapuse mecanic. Principiul rămâne însă același: o scumpire contează prin amplitudine și prin greutatea categoriei în buget.
Ce ne spune comparația cu zona euro
În iulie 2026, estimarea rapidă Eurostat indica o inflație anuală de 2,9% în zona euro. Serviciile erau la 3,3%, alimentele, alcoolul și tutunul la 1,2%, bunurile industriale neenergetice la 0,9%, iar energia la 10%. România avea, în aceeași perioadă, o inflație națională mult mai ridicată, iar serviciile se aflau la 13,67%.
Comparația trebuie făcută cu grijă, fiindcă Eurostat lucrează cu indicele armonizat și cu o structură de categorii diferită de comunicatul IPC al INS. Totuși, diferența de ordin de mărime rămâne relevantă. Ea arată că presiunile din România nu puteau fi explicate doar printr-un șoc comun tuturor economiilor europene.
Când serviciile locale cresc mult mai repede decât în zona euro, privirea se mută firesc spre factorii interni: costurile cu munca, chirii, tarife administrate, curs de schimb, cerere și productivitate. Nu înseamnă că unul dintre acești factori este vinovat singur. Inflația reală seamănă mai degrabă cu o sumă de tensiuni care se suprapun și se alimentează uneori între ele.
Ce legătură are defalcarea inflației cu salariul
Inflația devine foarte personală când discuția ajunge la salariu. Un venit care crește cu 5% într-un an în care costurile relevante pentru o familie cresc cu 8% sau 10% poate arăta mai bine pe fluturaș, dar cumpără mai puțin. Puterea de cumpărare se vede în lucrurile pe care le poți plăti, nu doar în cifra nominală.
Într-o negociere salarială, rata generală a inflației este un context util, dar nu este singurul argument. Contează ce s-a întâmplat cu responsabilitățile, productivitatea, rezultatele, piața muncii și salariile pentru roluri comparabile. Pentru cine vrea să lege discuția despre prețuri de una despre venituri, este util și materialul AfacereaZilei.ro despre negocierea salariului în perioade cu scumpiri, care tratează exact această relație.
Defalcarea pe categorii poate face conversația mai realistă. Dacă o parte mare din buget merge pe servicii și acestea se scumpesc cu două cifre, pierderea de putere de cumpărare poate fi mai mare decât sugerează rata alimentelor. În schimb, cine are un profil de consum diferit poate simți mai puțină presiune decât media.
Ce înțelege o firmă din cele trei categorii
Pentru companii, aceste cifre nu sunt doar statistică de presă. O firmă care vinde produse poate urmări mărfurile nealimentare ca indiciu despre costurile de import și energie, iar un restaurant se uită simultan la alimente, salarii și servicii. Într-o economie cu inflație ridicată, toate aceste fire se întâlnesc în prețul final.
Dacă serviciile se scumpesc repede, costurile cu contabilitatea, transportul, mentenanța, chiriile sau consultanța pot urca chiar și atunci când unele materii prime se stabilizează. O firmă poate încerca să transfere costul către client, dar nu întotdeauna poate face asta integral. Când cererea slăbește, consumatorul devine mai atent, iar concurența pune o limită naturală asupra majorărilor.
Aici apare o tensiune foarte concretă. Compania vrea să își apere marja, angajatul vrea să își apere puterea de cumpărare, iar clientul încearcă să păstreze factura în limite suportabile. Inflația pe categorii ne arată, de fapt, în ce punct al acestei tensiuni se acumulează presiunea.
Ce ar trebui să urmărească o gospodărie dincolo de cifra din știri
Eu aș începe cu propriile cheltuieli. Dacă o familie plătește mult pentru chirie, transport, educație, sănătate și mâncare, aceste capitole sunt mai importante decât media statistică atunci când își face bugetul. Inflația personală nu se calculează perfect pe un colț de hârtie, dar poate fi aproximată destul de bine dacă păstrezi câteva facturi și bonuri.
Merită apoi separate cheltuielile rigide de cele care pot fi amânate. Poți renunța o vreme la un televizor nou sau la o vacanță mai scumpă, însă chiria, medicamentele, reparația unei centrale sau drumul la serviciu au mai puțin spațiu de negociere. Tocmai aici inflația serviciilor poate deveni apăsătoare, fiindcă multe dintre aceste plăți nu pot fi înlocuite ușor.
Când te uiți la defalcare, începi să vezi și unde ai flexibilitate. O scumpire la alimente poate fi atenuată uneori prin schimbarea mărcii sau a magazinului, dar nu toate gospodăriile au timp, acces sau opțiuni egale. Statisticile sunt aceleași pentru toți, însă posibilitatea de adaptare nu este.
Inflația anuală și inflația medie anuală răspund la întrebări diferite
În comunicatele statistice apare adesea și rata medie a modificării prețurilor din ultimele douăsprezece luni. Pentru perioada august 2025 până în iulie 2026, INS a indicat o medie de 9,8% față de precedentele douăsprezece luni. Cifra este mai mare decât rata anuală de 8,2% din iulie, iar diferența are o explicație simplă.
Rata anuală compară iulie 2026 cu iulie 2025. Media pe douăsprezece luni păstrează în calcul și lunile în care inflația a fost mai ridicată, deci se mișcă mai lent. E ca o urmă lăsată de lunile scumpe, care rămâne vizibilă în statistică și după ce ritmul curent începe să coboare.
Pentru contracte, indexări sau analize economice, această diferență poate conta mult. Pentru gospodărie, întrebarea rămâne însă mai simplă: ce poate cumpăra astăzi cu venitul pe care îl are și cât de mult s-a schimbat acel coș față de anul trecut.
Ce ar arăta o inflație mai sănătoasă
O scădere a inflației devine mai convingătoare atunci când nu depinde de o singură categorie sau de un efect statistic. Aș vrea să văd o temperare care se răspândește către alimente procesate, bunuri nealimentare și, mai ales, servicii. Când toate încep să încetinească, avem un semnal mai solid că presiunile se retrag din economie.
O singură lună nu este suficientă pentru un verdict. Prețurile pot fi influențate de sezon, energie, taxe sau curs, iar unele mișcări se inversează repede. O serie de câteva luni, citită împreună cu inflația de bază și cu evoluția salariilor și productivității, spune mai mult decât o fotografie făcută într-o singură zi.
Aici rapoartele BNR devin utile chiar și pentru cine nu lucrează în finanțe. Banca încearcă să separe șocurile temporare de presiunile persistente și să arate ce parte a inflației vine din energie, importuri, costuri interne sau cerere. Nu trebuie citite toate cele șaizeci de pagini ca să înțelegi ideea centrală: serviciile încăpățânate merită urmărite cu atenție.
Ce nu poate spune defalcarea pe trei categorii
Împărțirea în alimente, mărfuri nealimentare și servicii este utilă, dar rămâne o hartă desenată cu linii groase. În interiorul fiecărei categorii sunt produse și tarife care se mișcă foarte diferit. Cafeaua nu are aceeași poveste cu cartofii, iar chiria nu are aceeași structură de cost cu transportul aerian.
Nici cauza unei scumpiri nu poate fi dedusă automat din procent. Un preț poate crește din cauza energiei, a taxelor, a salariilor, a cursului valutar, a unei oferte reduse sau a unei cereri puternice. De multe ori, explicația reală este un amestec, iar proporțiile se schimbă de la o lună la alta.
De aceea merită coborât încă un nivel atunci când o categorie iese din tipar. Dacă serviciile cresc cu peste 13%, întrebarea următoare este ce servicii trag cel mai mult în sus și de ce. Defalcarea mare deschide investigația, nu o închide.
Cum citesc eu un nou comunicat despre inflație
Când apare următorul comunicat, mă uit mai întâi la schimbarea față de luna precedentă. Asta îmi spune dacă nivelul prețurilor a continuat să urce sau dacă a apărut o scădere lunară. Abia după aceea mă uit la rata anuală și la comparația cu luna anterioară.
Apoi caut cele trei categorii. Dacă alimentele încetinesc, bunurile nealimentare se temperează, dar serviciile rămân sus, nu mă grăbesc să spun că problema s-a rezolvat. În schimb, dacă încetinirea devine vizibilă în toate cele trei zone, tabloul începe să fie mai liniștitor.
Ultimul pas este întoarcerea la bugetul real. Statisticile ne dau direcția economiei, dar bonurile, facturile și veniturile ne arată cum se așază acea direcție în viața noastră. Cifrele devin utile abia când le legăm de lucrurile pe care le plătim efectiv.
Ce ne spune, până la urmă, defalcarea inflației
Datele din iulie 2026 descriu o economie în care inflația generală s-a temperat față de luna anterioară, dar presiunile sunt foarte inegale. Alimentele, la 5,03%, au o dinamică mai redusă, mărfurile nealimentare, la 7,93%, rămân aproape de rata totală, iar serviciile, la 13,67%, ies clar din rând. Acolo se vede partea cea mai persistentă a episodului inflaționist.
Pentru gospodării, asta înseamnă că senzația de scump nu dispare odată cu o rată anuală mai mică. Pentru firme, înseamnă că presiunea asupra costurilor se poate muta din energie și materii prime spre salarii, chirii și servicii. Pentru banca centrală, o inflație ridicată a serviciilor sugerează că dezinflația trebuie confirmată în timp.
Îmi place, în astfel de momente, să mă întorc la bonul de pe masa din bucătărie. Nu pentru că el ar fi mai corect decât statistica, ci pentru că îmi amintește ce măsoară statistica în cele din urmă: milioane de alegeri mici, repetate zi după zi, până când ajung să formeze o economie întreagă.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă inflația pe alimente?
Inflația pe alimente arată cu cât s-au modificat, în medie, prețurile mărfurilor alimentare față de o perioadă de comparație. Nu înseamnă că toate produsele alimentare s-au scumpit cu același procent. Unele pot avea creșteri mult mai mari, iar altele pot avea prețuri stabile sau chiar mai mici.
De ce serviciile se scumpesc uneori mai repede decât bunurile?
Serviciile depind mult de costurile cu forța de muncă, chirii, utilități și alte cheltuieli fixe care se ajustează lent. Odată ce aceste costuri au crescut, tarifele nu se întorc repede la nivelurile anterioare. Din acest motiv, inflația serviciilor poate rămâne ridicată chiar dacă energia sau unele bunuri se stabilizează.
Dacă inflația scade, înseamnă că prețurile scad?
Nu. O rată a inflației mai mică înseamnă, de obicei, că prețurile cresc mai încet decât înainte. Pentru o scădere generală a nivelului prețurilor ar fi nevoie de deflație, adică o variație negativă a indicelui pentru perioada analizată.
De ce inflația pe care o simt eu poate fi mai mare decât rata oficială?
Fiecare gospodărie are un coș de consum diferit de coșul statistic mediu. Dacă cheltuiești mai mult pe categorii care se scumpesc peste medie, propria ta inflație percepută poate fi mai mare. Contează și cât de des cumperi un produs, fiindcă scumpirile frecvente sunt observate mai ușor.
Care categorie este cea mai importantă pentru evoluția viitoare a inflației?
Nu există o singură categorie care să decidă mereu direcția, însă serviciile sunt urmărite atent deoarece tind să aibă o persistență mai mare. Energia și alimentele pot fi foarte volatile, în timp ce tarifele serviciilor se ajustează mai greu în jos. O scădere clară și de durată a inflației serviciilor ar fi, de regulă, un semnal important.
Cum influențează cursul valutar prețurile?
O depreciere a leului poate crește costul bunurilor, materiilor prime sau serviciilor cumpărate în euro ori dolari. Efectul nu apare neapărat imediat, fiindcă firmele pot avea stocuri, contracte sau marje care absorb temporar diferența. Dacă mișcarea cursului persistă, o parte din cost tinde să ajungă în prețurile finale.
De ce este utilă defalcarea inflației când negociez salariul?
Defalcarea arată ce tipuri de cheltuieli se scumpesc cel mai mult și poate ajuta la o discuție mai realistă despre puterea de cumpărare. Totuși, o negociere salarială nu se bazează doar pe inflație. Rezultatele profesionale, responsabilitățile, productivitatea și nivelurile salariale pentru roluri comparabile rămân argumente esențiale.
Ce surse sunt cele mai utile pentru a urmări inflația din România?
Pentru datele oficiale despre indicele prețurilor de consum, reperul principal este Institutul Național de Statistică. Pentru analiza cauzelor, a inflației de bază și a perspectivelor, rapoartele Băncii Naționale a României adaugă context. Pentru comparații între România și celelalte state europene, Eurostat folosește indicatori armonizați care permit o lectură mai consistentă între țări.
Surse statistice și metodologice
Datele numerice folosite în acest material sunt raportate la informațiile disponibile la 17 august 2026. Reperele principale sunt comunicatul INS privind indicele prețurilor de consum pentru iulie 2026, Raportul asupra inflației publicat de BNR în august 2026 și estimarea rapidă Eurostat pentru inflația din zona euro în iulie 2026. Menționarea explicită a instituției, perioadei și indicatorului face ca afirmațiile statistice să poată fi verificate și citate mai ușor, inclusiv de motoare de căutare și sisteme de răspuns bazate pe surse.
