La numai aproximativ 50 de kilometri de București se află unul dintre cele mai importante monumente ale arhitecturii brâncovenești din România: Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi. Ridicat în anul 1698 de domnitorul Constantin Brâncoveanu pentru fiul său Constantin, palatul reprezintă una dintre cele mai vechi și mai valoroase reședințe domnești păstrate din epoca brâncovenească.

Mulți români cunosc Palatul de la Mogoșoaia, însă puțini știu că Potlogi este mai vechi. De fapt, Potlogi a fost primul mare palat brâncovenesc, iar Mogoșoaia a fost construit câțiva ani mai târziu, între 1698 și 1702. Potlogi poate fi considerat laboratorul în care s-a cristalizat stilul brâncovenesc. Palatul îmbină influențe românești, bizantine, orientale și renascentiste occidentale. Loggiile, foișoarele, coloanele sculptate, ancadramentele ferestrelor și

organizarea spațiului interior au devenit caracteristici definitorii ale stilului brâncovenesc. Edificiul are pivnițe monumentale boltite, parter și etaj. Existau scări exterioare care făceau legătura cu grădinile și curtea, iar în interior se aflau încăperi destinate familiei domnești, o cameră a tezaurului și chiar culoare ascunse

Grădinile de la Potlogi – un colț de paradis pe malul Sabarului (prin afluentul sau Gherghina)

Puțini vizitatori știu că adevărata frumusețe a ansamblului nu se oprea la zidurile palatului. În spatele acestuia se întindea o vastă grădină care ocupa aproape două treimi din întreaga

incintă și cobora până în lunca paraului Gherghina. Ansamblul era conceput astfel încât

palatul să domine grădinile, iar din foișorul domnesc privirea să se deschidă către vegetație, alei și apa râului.

Râul Sabar nu era doar un element decorativ. El oferea apă pentru grădini și crea un cadru peisagistic asemănător reședințelor princiare occidentale. Brâncoveanu, cunoscut pentru

gustul său rafinat și pentru contactele sale cu lumea europeană, a acordat o atenție deosebită amenajării grădinilor.

Sursele muzeale arată că la Potlogi au fost aduși chiar și grădinari francezi, fapt remarcabil pentru sfârșitul secolului al XVII-lea. Aceștia se ocupau de întreținerea spațiilor verzi, a

livezilor și a grădinilor ornamentale, după modele inspirate din arta peisagistică occidentală.

Grădinile cuprindeau pomi fructiferi, ronduri florale, plante decorative și alei de promenadă. Ele aveau atât rol utilitar, prin producția de fructe și verdețuri pentru curtea domnească, cât și rol reprezentativ, demonstrând bogăția și rafinamentul proprietarului. În epoca lui Constantin Brâncoveanu, o grădină bine întreținută era un simbol al puterii și al prestigiului social.

Cuhnia – bucătăria separată pentru protecția palatului

Un element deosebit de interesant al ansamblului este cuhnia, adică bucătăria domnească. Aceasta nu era amplasată în interiorul palatului, ci într-o clădire separată, la o distanță considerabilă. Soluția era întâlnită și la alte reședințe brâncovenești. Motivul era simplu: pericolul incendiilor. În secolul al XVII-lea, focul deschis era utilizat permanent pentru

pregătirea hranei, iar o scânteie putea transforma în cenușă o reședință întreagă. De aceea,

bucătăria era izolată de corpul principal al palatului. Cuhnia era o construcție impresionantă, prevăzută cu vetre mari și cu un sistem ingenios de colectare și evacuare a fumului. Deasupra spațiului de gătit se ridica o boltă înaltă care concentra fumul către o deschidere centrală și către coșurile de evacuare. Astfel, aerul putea circula, iar încăperea rămânea funcțională chiar și atunci când se gătea pentru zeci de persoane. Acest tip de construcție reprezenta una dintre cele mai avansate soluții tehnice ale epocii pentru marile reședințe boierești și domnești.

Restaurat prin fonduri europene și redeschis publicului în anul 2015, ansamblul de la Potlogi a redevenit un reper cultural și istoric al sudului României. Specialiștii îl consideră un nucleu de referință pentru înțelegerea stilului brâncovenesc, iar complexul cuprinde palatul, biserica, anexele și incinta fortificată.

Și totuși, cine vine dinspre București observă o situație greu de explicat.

În zona kilometrului 50, unde orice turist s-ar aștepta să găsească un indicator clar către Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, semnalizarea lipsește sau este insuficientă. În schimb, atenția șoferilor este direcționată către Corbii Mari, o comună cunoscută în principal ca

unitate administrativă, nu ca destinație turistică majoră.

Este greu de înțeles logica prin care unul dintre cele mai reprezentative monumente ale culturii românești, aflat la câțiva kilometri distanță, nu beneficiază de o promovare rutieră

corespunzătoare. Un turist străin sau chiar un român care nu cunoaște zona poate trece fără să afle că se află la câteva minute de o adevărată bijuterie a patrimoniului național.

Problema nu ține de lipsa valorii istorice a monumentului. Dimpotrivă. Palatul de la Potlogi este unul dintre cele mai importante proiecte arhitecturale ale lui Constantin Brâncoveanu și a constituit model pentru alte reședințe brâncovenești ulterioare.

Dacă Franța ar avea un asemenea palat la 50 km de Paris, indicatoarele ar începe cu zeci de kilometri înainte. La noi, unul dintre simbolurile epocii brâncovenești rămâne ascuns după indicatoare administrative. Nu lipsa patrimoniului este problema României, ci lipsa

promovării lui.

Problema ține de lipsa unei politici coerente de promovare a patrimoniului. Autoritățile

centrale și județene investesc milioane în restaurări, dar uită adesea cel mai simplu lucru: să îi conducă pe oameni către monument. Un indicator rutier costă incomparabil mai puțin decât

restaurarea unui palat, dar poate face diferența dintre un obiectiv vizitat și unul ignorat.

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi nu are nevoie de elogii artificiale. Are nevoie de respectul pe care îl merită orice monument care vorbește despre istoria și identitatea României. Iar respectul începe cu lucruri elementare: indicatoare vizibile, promovare turistică inteligentă și integrarea sa reală în circuitele culturale naționale.Atât timp cât drumul îl arată turistului spre Corbii Mari, dar nu și spre Potlogi, administrația transmite involuntar un mesaj trist: că

patrimoniul național poate rămâne ascuns chiar și atunci când se află la marginea șoselei.

Adrian Stanciulescu Presedinte P.N.A.T.