
Bucuria unui semineu pe lemne care arde magic în casă oferind tuturor căldura focului pe lemne în nopțile reci de iarnă sau toamnă târzie, nu depinde doar de calitatea acestuia sau de suma de bani investită într-un astfel de dispozitiv termic alternativ. Secretul stă în grija pe care i-o porți, mentenanța riguroasă și curățarea periodică, mai ales că, vorbim totuși despre o soluție pe combustibil fosil.
În sensul acesta, meșterii sibieni de la PEFOC ne recomandă să respectăm câteva reguli simple, dar extrem de eficiente pentru ca șemineul, soba sau centrala noastră pe lemne, să depășească cu brio testul timpului și să funcționeze în parametri optimi. Acestea îți vor garanta, atât eficiența și rezistența în timp, cât și o exploatare în deplină siguranță pentru căminul tău și a membrilor familiei tale.
După montaj fii atent la cine va avea acces la șemineul tău
Experții în șeminee premium și sobe pe lemne ieftine de la Pefoc, ne-au mărturisit că cele mai multe probleme apar la casele nou construite, aflate în etapa de finalizare, din cauza muncitorilor care vor încerca să încălzească locuința cu resturile rezultate din construcții, supra-încărcând de cele mai multe ori camera de ardere.
Acest obicei poate fi extrem de dăunător unui șemineu și din nefericire, se întâmplă mai des decât credem. În această situație, cel mai potrivit ar fi să protejați șemineul sau chiar să interziceți folosirea acestuia, oferind alternative pentru încălzirea temporară a casei precum un reșou, un încălzitor pe gaz sau alte dispozitive de încălzire electrice sau pe gaz.
Grija mare și la ce fel de lemn folosești în șemineu
Alimentarea unui focar de șemineu cu rășinoase, deșeuri sau resturi de scânduri, nu face altceva decât să producă o temperatură mare pe termen scurt, ceea ce contribuie la deteriorarea șamotei, albirea sticlei, deformarea ușii, a opritorului de lemne sau al altor componente și facilitează depunerea excesivă de reziduuri la nivelul coșului de fum.
Evitați acest obicei nociv și folosiți doar lemne de esență tare, ce prezintă o umiditate sub pragul de 20%. Lemnul de încărcare trebuie să fie sub formă de buștean de fag, stejar sau carpen. Este interzisă alimentarea șemineelor cu lemne tratate cu solvenți (lac, vopsea, uleiuri) sau care conțin corpuri străine (cuie, balamale, capse etc).
Verificați și curățați coșul de fum periodic
Având în vedere normele generale de prevenție și apărare împotriva incendiilor, pentru toți cei care dețin un șemineu pe lemne, este obligatoriu ca cel puțin o dată pe an sau de câte ori este nevoie, să asigure verificarea și curățarea coșului de fum. În același timp trebuie să acordați atenție și la canalul de evacuare, dar șii să vă asigurați că aveți un focar semineu curat, procedură care este de preferat să se efectueze numai cu ajutorul personalului calificat sau al coșarului profesionist.
Acestea sunt doar câteva recomandări simple, dar pe care, dacă le respectăm cu seriozitate, ne vor ajuta să conservăm pe termen lung o investiție destul de costisitoare. Nerespectarea lor va conduce în timp la probleme destul de serioase, dar dacă apelați la serviciile profesioniștilor de la www.pefoc.ro, toate aceste temeri se vor risipi, lăsându-te pe tine, dar și pe urmașii tăi, să vă bucurați de un șemineu care va funcționa la fel de bine ca în prima zi!